Evenimentul din anul 2023 a fost organizat și coordonat de Green Man Foundation în parteneriat cu Primăria din Biertan, Școala Gimnazială Biertan, Accademia Templare – Secțiunea Transilvania și cu Ordinul Templier O.S.M.T.H. – Mare Priorat din România (organizație internațională cu statut de Membru Consultativ în Comisia Economică și Socială a ONU) prin E.S. Iulian Constantin Minescu.

Au fost organizate conferințe tematice ca: „Omul Verde din Richiș în cultura celtică și spiritualitate”, Prezentarea Ordinului Templier O.S.M.T.H. și a Comanderiei Ioan Botezătorul din Richiș, „Istoria sașilor din Richiș – cum dezvoltăm în prezent o comunitate integrată?”, „Biserica Evanghelică din Richiș: Perspective de implementare a unui proiect turistic-cultural”.

În timpul festivalului au avut loc și concerte de muzică: „MARAM” (muzică tradițională din Valea Hârtibaciului, cu Ștefan Vaida, Shaun Williams, Călin Han și alții), concert folk cu Florin Săsărman, spectacol interactiv de seară „Tradiția Sfântului Ioan de Vară” susținut de Asociația M.O.S.A coordonată de președinte Daniela Nae în curtea Căminului cultural din Richiș.

În zilele festivalului Omul Verde din Richiș a activat și echipa pentru atelierele speciale dedicate copiilor în cadrul cărora au fost implicate doamnele profesoare din învățământul preșcolar și primar: Anca Dan, Angela Popovici, Ana Deac, Dusia Vladimir, Alina Taloș, sprijinite în calitate de voluntar de doamna Vasilica Bârsan fostă educatoare din Richiș, actualmente pensionară. Ca în fiecare an, am fost alături de copiii din comunitatea locală, astfel prin acțiunea caritabilă a Comanderiei „Ioan Botezătorul din Richiș” – Ordinul Templier O.S.M.T.H. am sponsorizat cu suma de 5.000 LEI cursuri de Vară la Școala Gimnazială Biertan.

Au fost programate mai multe momente medievale interactive și spectacole cu tematică celtică, susținute de trupa Nosa–Medieval Dance Group, spectacole cu foc susținute de trupa SiriuS, teatru medieval și animație cu trupa Mercenarii din Asserculis și muzică medievală cu trupa Bordó Sárkány, inclusiv prezentare de arme și armuri din sec XI–XIV, teatru cu piesa „La Mulți Ani, Raphael!”, spectacol interactiv poetic, plin de glume și umor, din cadrul Festivalului Internațional de Teatru Sibiu.

Participanții au asistat (și s-au putut implica) la concursul gastronomic cu premii unde participă gospodinele comunității locale – președintele juriului fiind Chef Paul Siserman, au vizitat expoziția de pictură și arte plastice a artiștilor Ion Constantinescu și Niu Herișanu în interiorul Căminului Cultural.

Au fost susținute concerte cu cvintetul de coarde „Opus Mundi” condus de Ioan Păuna concert-maestru al Operei Române Timișoara și al Operei Naționale Osijek (Croația) cu piese și din repertoriul Peter Georg Meyndt, compozitor și poet din Richiș.

A fost realizată stația de autobuz construită de Asociația „Casa Calfelor” din Sibiu în colaborare cu meșteșugari locali și donată de Fundația Green Man comunității locale din Richiș.

Pe parcursul festivalului au fost amplasate tarabe ale comercianților în cadrul Târgului producătorilor și meșteșugarilor locali, street food, ateliere de lucru ale Casei Calfelor de la Sibiu, precum și diferite ateliere meșteșugărești.