Povestea lui Johann Schaas

Povestea lui Johann Schaas este una demnă de un roman.

Herr Schaas nu este istoric, e un povestitor șarmant căruia impreciziile sau ipotezele prea îndrăznețe i se pot ierta. Nu despre demonstrarea adevărului istoric e vorba aici, ci despre farmecul poveștilor depănate cu har.

Johann Schaas este slujitorul credincios al bisericii din Richiș, omul care își îndeplinește cu conștiinciozitate sarcina ce i-a fost încredințată.  Nu se consideră ghid turistic, ci curatorul bisericii din satul său natal, omul care duce la capăt o misiune, rostul său pe lume. Efortul său nu numai că decodifică pentru turistul profan limbajul zidurilor bisericii, ci recodifică, tainic și personal, pentru cine are urechi de auzit. E felul său de a înmulți talanții.

Herr Schaas își începe turul bisericii șezând pe treptele bisericii și îl încheie din scaunul juratului. Sugestiv, nedisimulat, așa se poziționează el în fața lumii. În loc să te întâmpine orgolios din capul scărilor, din locul rezervat gazdei, Herr Schaas te obligă să îl privești de sus în jos sau cel mult de la egal la egal. E atitudinea omului înțelept, dintr-o lume care se conduce după alte valori. Cel care stă jos are deprinderea de a privi în sus, are loc de creștere mai mult.